Toată lumea ştie de colesterolul bun şi colesterolul rău. Prin reviste sau pe site-uri ne este recomandat să ne ferim de LDL-colesterol. Dar de ce? Ce face el rău spre deosebire de HDL-colesterol?
LDL înseamnă Low Density Lipoprotein, iar valorile acestuia în sânge ar trebui menţinute sub 50 mg/dl. Atenţie! Nu contează dacă sunteţi „graşi” sau „slabi”, LDL-colesterolul poate fi mărit oricum.
Dar ce face acest LDL-colesterol?
Principala problemă la care conduce acest tip de colesterol este ateroscleroza (ateromatoza). Împreună cu alte lipide, acesta se va depune strat cu strat pe suprafaţa internă a vasului (intima vasului) formând placa de aterom. Ulterior placa de aterom determină necroza peretelui arterial către medie, suferind procese de fibrozare şi precipitări calcare.
Placa de aterom va îngusta lumenul vasului, ceea ce va conduce la o hipoxie in teritoriul deservit de vasul respectiv.
Cea mai gravă consecinţă, însă, este tromboza (formarea unui cheag de sânge pe peretele intern al vasului), fiind unul dintre cei 3 mari factori favorizanţi:
- leziunea parietală – aici intrând ateroscleroza, inflamaţia peretelui (arterită, flebită, endocardită), acţiunea unor toxine microbiene, agresiuni chimice sau hipoxia
- modificările de flux sanguin: staza (când este vorba de tromboza venoasă) ce poate apărea într-o insuficienţă cardiacă, varice; HTA
- hipercoagulabilitatea sanguină
Consecinţele trombozei
Sunt foarte grave. Poate duce la ischemie incompletă, conducând la leziuni de tip degenerativ (de exemplu, atrofie) sau la ischemie completă care se instalează complet şi duce la infarcte (în funcţie de localizare, pot exista: infarct renal, pulmonar, cerebral, miocardic etc). Pe de altă parte, dintr-un tromb se pot forma emboli, care vor conduce de asemenea la infarcte.
Pe scurt, dacă avem LDL-colesterolul crescut vom ajunge să avem ateroscleroză şi să dezvoltăm mari şanse de a face tromboză, suportând astfel toate consecinţele date de aceasta.
Astfel, putem corela aterosleroza cu bolile cardiace şi complicaţiile lor.
Iar acum măcar ştim de ce LDL-colesterolul este poreclit şi „colesterolul rău”.
















Multumim de informatii. Insa m-ar interesa, cum se diminueaza valorile LDL… ?!
De: NightWishes pe 3 iulie 2009
la 6:26 pm
Cel mai bun tratament in acest caz este regimul alimentar: fara prajeli si fara grasimi animale, in principiu. In acelasi timp este bine sa iti controlezi tensiunea arteriala, sa ai grija in ceea ce priveste stresul si incearca sa faci sport (moderat).
De: shedoctor pe 3 iulie 2009
la 6:47 pm
Mersi frumos pt. raspuns… probabil e ceea ce toti ar trebui sa facem… dar nu prea se intampla asa!
De: NightWishes pe 10 iulie 2009
la 10:01 pm
In China, un medic este considerat bun daca reuseste sa invete oamenii din jurul lor ce inseamna prevenirea bolilor. Este pacat ca in Europa, desi ne consideram civilizati, nu aplicam cunostintele de profilaxie si ajungem sa ne tratam cand este abia prea tarziu. O modificare moderata a comportamentului nostru in ceea ce ne priveste sanatatea ar putea face o diferenta enorma. E doar un efort de vointa….
De: shedoctor pe 11 iulie 2009
la 5:48 pm