Lenjeria intimă, nocivă pentru sănătate?

Cu sau fără lenjerie intimă? Alegerea fiecăruia depinde de factori precum confortul personal, estetica sau sănătatea. Dar argumentele medicale care stau la baza recomandării de a purta sau nu lenjerie intimă diferă în funcţie de sex.

Boxeri

La bărbaţi, lenjeria intimă, mai ales cea strâmtă, determină supraîncălzirea zonei scrotale. Unul din motivele pentru care testiculele se află în scrot este temperatura mai scăzută decât în restul organismului, necesară viabilităţii spermatozoizilor şi implicit, fertilităţii. Reglarea temperaturii la acest nivel se face cu ajutorul muşchilor cremasteri, care înconjoară fiecare testicul. Când aceşti se contractă (ca o reacţie la diverşi factori – frig, efort, excitaţie sexuală etc.), scrotul urcă, apropiindu-se de corp şi prevenind pierderea căldurii. Când se relaxează, scortul coboară şi temperatura de la acest nivel scade.

Acesta este mecanismul de reglare ce se petrece în mod fiziologic. Purtând lenjerie intimă, procesul este alterat prin faptul că temperatura este constant menţinută la un nivel mai înalt. Consecinţele pe termen lung includ alterarea calităţii spermatozoizilor, ducând chiar la infertilitate.

La femei, problematica este mai vastă. Unul din motive este faptul că, precum în vestimentaţie, femeile au mai multe opţiuni în a-şi alege lenjeria intimă decât bărbaţii.

Slipii tanga

Deşi oferă anumite avantaje estetice,  medicii ginecologi ne avertizează asupra efectelor negative ale folosirii slipilor tanga. Aceştia, prin mulajul şi mişcările de frecare din timpul purtării, favorizează:

  • microtraumatismele, predispunând la formarea iritaţiilor, infecţiilor locale, furunculilor, fisurilor anale sau hemoroizilor;
  • migrarea bacteriilor, facilitată şi de faptul că unele dintre ele (precum Proteus şi Escherichia coli) prezintă mobilitate; microorganismele care fac parte din flora endogenă (normală) a zonei anale devin patogene la nivel genital, astfel că transmiterea lor creşte atât riscul infecţiilor urinare, cât şi al afectării aparatului reproducător.Slip tanga

Astfel, slipii tanga devin sursa unor afecţiuni ce includ:

  • vulvo-vaginita (manifestată prin dureri locale, mâncărimi, modificări ale secreţiei vaginale – miros, culoare, abundenţă, densitate etc.),
  • infecţiile pelviene (uterite, anexite, ovarite) însoţite de riscul infertilităţii,
  • îngustarea lumenului trompei uterine ce poate duce în final la sarcini extrauterine,
  • infecţiile pe canalele de excreţie ale  glandelor Bartholin ce pot duce la bartolinită.

Recomandarea noastră: purtaţi slipii tanga cu moderaţie!

Lenjeria sintetică şi cea mulată

Dacă aţi avut vreodată candidoză sau dacă doar aţi vorbit despre această afecţiune cu medici sau prieteni, s-ar putea să fi auzit că un mod de a combate Candida albicans este acela de a nu purta lenjerie intimă. Deşi pare simplu şi neobişnuit, acest sfat este chiar util.

Candida albicans este o ciupercă endogenă a zonei genitale. Acest lucru înseamnă că ea nu cauzează probleme de sănătate, echilibrul fiind păstrat prin interacţiunea complexă dintre bacterii, ciuperci şi alte microorganisme care în mod curent sunt inofensive. Totuşi, uneori apar dezechilibre ale florei, cu proliferarea excesivă a Candidei şi apariţia candidozei. Conform statisticilor, 25% dintre femei sunt purtătoare ale acestei ciuperci şi 75% dintre acestea au cel puţin un episod de micoză vaginală.

Unul din factorii responsabili pentru apariţia candidozei este purtarea lenjeriei intime sau a hainelor prea mulate, mai ales dacă sunt din alte materiale decât bumbacul (lenjeria intimă din bumbac lasă pielea să respire). Acestea formează condiţiile optime de dezvoltare a Candidei: umezeală, căldură şi întuneric. Renunţând la a mai purta lenjerie intimă, oferiţi o aerisire mai bună zonei genitale, care e păstrată mai uscată. Ciuperca nu mai are mediul propice pentru a se dezvolta, iar dvs. reuşiţi să combateţi sau să preveniţi candidoza.

Pentru ambele sexe: lenjeria intimă, prosoapele sau hainele folosite la comun pot fi sursa transmiterii scabiei (cunoscută şi sub numele de râie) sau a pediculozei pubiene (păduchi laţi).

Recomandarea noastră: nu purtaţi haine împrumutate; aveţi grijă atât la igiena personală, cât şi la condiţiile în care vă curăţaţi articolele vestimentare!

Aşadar, lenejeria intimă (mai ales cea care nu este din bumbac) se poate constitui drept factor etiologic pentru anumite probleme de sănătate, atât în cazul femeilor, cât şi al bărbaţilor. Dar cât de des, unde şi când să renunţăm la a purta lenjerie intimă? La antrenamente fizice? Prin casă? Noaptea? În majoritatea timpului? Decizia rămâne la latitudinea dvs.

Imagini: FreeDigitalPhotos.net

Anunțuri

4 gânduri despre “Lenjeria intimă, nocivă pentru sănătate?

Lasă un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s