Bolile venerice

untitledDr. Corina a acceptat să ne răspundă la câteva întrebări legate de un subiect delicat: bolile venerice. Pentru că viaţa sexuală a fiecăruia este un subiect personal, dar uneori mai şi greşim, doamna doctor ne va oferi câteva informaţii de care să ţinem cont.

Ce înseamnă mai precis boli venerice? Cum se transmit ele?

Denumirea de boli venerice se referă la infecţiile cu transmitere în principal sexuală, denumirea provenind de la zeiţa dragostei şi frumuseţii, Venus (Venera) şi grupează un număr de afecţiuni precum sifilisul, gonoreea, HIV/SIDA, tricomoniaza, donovanoza, granulomul inghinal, uretrite, şancrul moale, herpesul, ftiriaza, candidoza,  condiloamele.

Majoritatea se transmit prin contact genital, genital-oral sau genital-anal. Totuşi într-un număr de boli cu transmitere sexuală (BTS) este posibilă şi transmiterea indirectă, prin obiecte contaminate sau transmiterea materno-fetală (de la mama la făt, înainte, în timpul sau după delivrenţă).

Dacă există leziuni orale sângerânde (gingivale, buze muşcate etc), la ambii parteneri se pot transmite toate bolile care se transmit pe cale hematogenă! De asemenea, se pot manifesta diverse boli la nivelul gurii: herpes, sifilis (plăci mucoase), gonoree (faringian, mai degrabă), aşadar şi sărutul poate constitui o cale de transmitere a bolilor venerice.

Care ar trebui să fie semnele care să mă îngrijoreze?

Semnele care ar trebui să îngrijoreze sunt:

  • scurgerile,
  • rănile genitale chiar dacă prezintă tendinţa de auto-vindecare (şancru – ulceraţia pielii sau mucoaselor genitale),
  • mirosul neplăcut,
  • durerile genitale,
  • senzaţia de arsură genitală,
  • senzaţia de micţiune dureroasă (disuria),
  • inflamarea ganglionilor genitali,
  • durerea la contact sexual (dispareunia)
  • erecţiile dureroase
  • pruritul genital.

Mesaj

Se adaugă şi diareile frecvente şi răcelile dese, eventual în afara sezonului rece.

Mai mult, şi răni în alte zone decât cele genitale pot alarma în legătură cu posibilitatea apariţiei unor boli cu transmitere sexuală. De exemplu sifilisul pătrunde în corp acolo unde ajunge în contact cu organismul: astfel sunt posibile dezvoltarea de şancre sifilitice (luetice) la nivelul cavităţii bucale, faringe (cerul gurii, gat), faţă, piept, burtă.

În cazul contactelor sexuale anale receptive, scurgerile şi rănile pot apărea la nivel anal, uneori ducând la aspecte uşor de confundat (aspecte greşit diagnosticate drept hemoroizi, fisuri anale, s.a.)

Este dificil de legat aceste simptome de o boală anume, de aceea pacientul de cele mai multe ori greşeşte dacă încearcă să îşi descopere singur cauza suferinţelor – şi mă refer la cazurile de timiditate legată de prezentarea la medic. Astfel şancrul poate apărea în mai multe boli, la fel mâncărimile genitale sau scurgerile. Nu se poate trata o corelaţie 1:1 între manifestări şi afecţiuni.

Pe scurt cel mai important semn care trebuie să îngrijoreze este lipsa prezervativului din geanta sau din buzunarul de la blugi. În plus, trebuie să avem în vedere că prezervativul nu protejează decât zona pe care o acoperă (într-un mod ciudat, românii fac sex vaginal cu prezervativ, dar sex oral fără prezervativ, probabil datorită campaniilor care nu pus accent pe tipul de sex care duce la transmiterea BTS).

De reţinut că hepatita B se transmite de 100 de ori mai frecvent ca HIV, că sexul cu o pers cu HIV poate să nu ducă la infecţie, că şansa de a lua o boală cu transmitere sexuală este mai mare în cazul sexului cu femei peste 45 de ani (atrofia mucoasei predispune la microleziuni!).

Contactul sexual anal este mai periculos decât cel vaginal, care, la rândul său, este mai periculos decât cel oral.

Se poate să fi contactat vreo BTS şi să nu îmi dau seama? Dacă da, cum pot descoperi acest lucru?

Este foarte posibil, din păcate.

De exemplu doar 1 din 4 persoane cu herpes genital fac vreodată leziuni de herpes, aşadar poţi avea o boală venerică fără să prezinţi nici o manifestare îngrijorătoare. Nu există nici o posibilitate la îndemână pentru a descoperi prezenţa herpesului la pacienţii asimptomatici; chiar dacă prezintă anticorpi, aceştia nu sunt relevanţi în herpesul genital. Mai mult, tricominiaza la bărbaţi nu prea se manifestă, în timp ce gonoreea la femei este mai degrabă silenţioasă, astfel încât persoanele respective au aparenţa unor indivizi sănătoşi. Din aceasta cauză se şi transmit atât de uşor, pentru că în primul rând posesorii nu ştiu de existenta bolilor în organism, apoi pentru că nu prezintă semne care să alarmeze partenerii.

Care sunt principalele boli venerice de care să mă tem?

Sifilisul (blenoragia) – produs de Treponema pallidum, se transmite prin contactul direct cu o leziune activă. Se manifestă ca o rană genitală care se vindecă (stadiul primar), apoi erupţie pe piele şi în gură, afectarea organelor interne, leziuni cutanate de tip gome (un fel de tuberculi care ulcerează pe piele). Ca şi complicaţii, poate afecta sistemul nervos şi aparatul cardio-vascular.

Gonoreea – scurgere gălbui-verzuie, uretrite. Deseori este asimptomatică sau simptomele sunt nespecifice.

Şancrul moale – papulă roşie cu baza eritematoasă ce progresează spre ulceraţie, uneori devenind multiple, dureroase la atingerea cu urina şi însoţite de inflamarea ganglionilor inghinali.

Herpes – bubiţe în buchet, dureroase, cu edem , pe fond eritematos, recidivante.

Ftiriaza – păduchi laţi pe firele de păr pubian, eczematizare locală, mâncărimi puternice.

Condiloame – mici excrescente de culoarea pielii, care pot creşte şi se pot grupa până ce apar formaţiuni conopidiforme macerate urât mirositoare.

HIV/SIDA – diarei frecvente, răceli frecvente, etc.

HPV determină la nivel genital apariţia de condiloame (vegetaţii). Sunt cam 200 de tulpini, vreo 100 mai bine caracterizate (secvenţiate genetic), iar tulpinile care dau condiloame nu prea dau cancer de col uterin. HPV se transmite sexual; prezervativul nu acoperă zona perigenitală, aşadar nu protejează 100% de HPV (vegetaţii la baza penisului, lângă labii, perianal etc.).

Dintre toate, care reprezintă cel mai mare pericol?

În primul rând trebuie să facem o precizare clară: există boli care se transmit prin contact sexual şi pot duce într-un interval variabil de timp la moarte: HIV/SIDA, hepatita B, hepatita C şi infecţiile banale diseminate în întreg organismul. Totuşi, şi acestea pot duce la complicaţii precum infertilitatea/sterilitatea.

În ultimii ani, HIV/SIDA a căpătat statut de boală cronică, procentul de mortalitate sub tratament fiind mult diminuat de apariţia de noi medicamente. Ce-i drept, acest lucru a dus la supravieţuirea îndelungată a copiilor HIV-pozitivi, care astăzi au atins vârsta maturităţii sexuale. În SIDA sistemul imunitar se prăbuşeşte, lăsând microbii altfel inofensivi (aşa numiţii microbi „oportunişti”) să atace organismul.

Un alt pericol îl constituie hepatitele care pot duce la ciroză şi cancer hepatic.

Dacă nu fac nimic atunci când apare un semn, ce se poate întâmpla?

Sifilisul afectează  sistemul nervos şi aparatul cardiovascular, gonoreea poate afecta ochii nou-născuţilor – în genere multe dintre afecţiunile venerice amintite odată transmise la nou-născut pot duce la afecţiuni grave (sau după caz, la transmiterea la produsul de concepţie, duc la avort spontan, moarte în utero sau perinatală). Există şi complicaţiile locale sau loco-regionale: abcese prostatice, eroziuni ale mucoasei genitale ca urmare a contactului prelungit cu secreţiile infectante, ulceraţii, afectarea organelor interne (aortită luetică, gastrită luetică, faringită sifilitică, perihepatita Fitz-Hugh-Curtis, ş.a.), căderea părului, paralizii, afectare articulară, etc.

Care dintre BTS duc la infertilitate?

Gonoreea este de departe cea mai importă cauză de infertilitate dintre BTS. Afectează ductele deferente (deferentita), epididimul şi poate da şi epididimită. La femeie, poate da remanieri fibrocicatriciale ale tubei uterine care pot predispune la implantări aberante ceea ce duce la tubară, urgenţă chirurgicală care se poate solda chiar cu moartea pacientei (nu este o raritate moartea în cazurile acestor tipuri de sarcină ectopică) ale zigotului  sau chiar sterilitate.

Există tratament pentru orice boală venerică? Eficacitatea tratamentelor este completă?

Nu toate bolile venerice se tratează. Nu se pot trata complet (cu dispariţia agentului cauzal din organism) afecţiunile virale precum vegetaţiile veneriene, herpesul, HIV, hepatitele.

În rest toate se tratează relativ uşor, inclusiv sifilisul. În plus, având în vedere că în zilele noastre toată lumea ia antibiotice pentru orice infecţie (respiratorii de sezon, urinare) aceste tratamente distrug şi bacteriile care produc multe dintre BTS. De aceea nici nu prea se mai moare de sifilis. Totuşi, este o chestiune de noroc, pentru că dacă tratamentul nu se potriveşte pe boala de care suferi, aceasta poate persista, iar bacteria cauzatoare poate deveni mai agresivă.

De reţinut că în urma tratamentelor, scapi de bacterii, dar nu şi de viruşi! Aceştia rămân în organism pentru totdeauna.

Aşadar, aveţi grijă ce parteneri vă alegeţi şi ce metode de protecţie folosiţi.

Anunțuri

17 gânduri despre “Bolile venerice

  1. Buna ziua,

    Am si eu o intebare. Daca partenerul meu mi-a facut sex oral , iar el are vreo boala pot lua si eu? Mentionez ca eu nu i-am lui, doar el mie.

  2. buna ziua, am si eu o problema si am nevoie de un sfat. Am fost acum cateva zile la o prostituata care mi-a facut sex oral neprotejat.Abia acum am realizat riscurile la care m-am expus. Intrebarea mea este ce trebuie sa fac? Risc sa am vreo boala HIV, Hepatita B sau C, Sifilis?

  3. Buna seara,

    Am o problema care ma ingrijoreaza foarte mult. In zona genitala mi-au aparut o serie de rani, ca niste mici taieturi si au venit insotite de mancarimi puternice. De asemenea, atunci cand ating zona dintre labii (cu mainile curate, imediat dupa dus), zona este umeda, iar lichidul usor lipicios.

    In plus, in cursul zilei am o scurgere usor apoasa, galbuie, fara miros specific.

    Mi-am facut programare pentru control ginecologic, insa abia saptamana viitoare o sa ajung. Intre timp, imi puteti spune daca simtpomele pe care le am pot fi cauzate de o boala venerica?

    Mentionez si faptul ca ultimul contact sexual (in urma cu 2 saptamani) a fost destul de dureros. Am un partener stabil si ma indoiesc ca el ar fi avut contacte sexuale in afara relatiei.

    V-as ruga din suflet sa ma ajutati cu un raspuns.

    Va multumesc anticipat si va doresc numai bine!

    • Traduc o inflamatie sau o infectie din sfera genitala, care poate fi banala sau specifica.

      Conteaza, insa, foarte mult, daca sunt durerosi la palpare, marimea, daca e unul, daca e o masa mare ganglionara, daca sunt aderenti la piele sau la planul profund. Sunt foarte multe variabile pe care ar fi mai bine sa le prezentati medicului dv. de familie.

  4. Pingback: 10 legi generale pentru sanatatea dumneavoastra « SheDoctor’s Weblog

  5. de fapt este anceput de scurgere si nu miroase ce pot sa iau sa ma vindec va rog mai pot fi vindecat am folosit prezervativuldar sa rupt ce pot sa fac
    var rog sa-mi spuneti astept raspunsul de la voi

    • Fara o analiza a scurgerii si un examen medical, imi pare rau dar nu pot sa va dau nici un fel de indicatie orbeasca.

  6. in prezent ma tratez de tinea cruris. am o intrebare: dupa tratament zonele inflamate vor disparea definitiv ? voi avea pielea in acea zona la fel cum era inainte ? va multumesc

  7. interesant articol, as avea si eu o intrebare daca se poate, acum 40 zile, am avut un contact sexual oral cu o partenera, nu am avut nici un simptom, totusi pentru siguranta am fost la doctor si am facut analizele la sange, vsh, vdrl, hepatita, hemoleucograma completa, toate au fost ok, nici o problema, acum 1 zi am avut intr-o dimineata o picatura la „stoarcere” a organului identica cu cea dinaintea actului, transparenta, usor lipicioasa si fara miros, acelasi lucru mi s-a intamplat si seara…sa imi fac probleme? Verific de mai multe ori pe zi, prezenta semnelor: chlamydia, gonoree, etc Sunt prea stresat?

    • Exista teste specifice pentru gonoree, sifilis si alte BTS. Ce ati facut dv. a fost extrem de nespecific. S-ar putea sa fiti prea stresat, dar este bine sa consultati un venerolog.

  8. Pingback: » Colaborare Shedoctor.wordpress.ro DERMATO BLOG

Lasă un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s